Pakistanul blochează temporar trecerea convoaielor de aprovizionare ale NATO prin posturile de la frontiera cu Afganistanul, după ce a acuzat forţa internaţională că a ucis trei militari pakistanezi. "Am suspendat trecerea convoaielor de aprovizionare a NATO pentru moment, din motive de securitate", a declarat un reprezentant al corpului militar al gărzilor de frontieră. Alţi doi ofiţeri au confirmat informaţia prin telefon. Militarii pakistanezi au acuzat forţa NATO că a ucis trei soldaţi ieri, într-un raid cu elicoptere care au trecut frontiera, al patrulea incident de acest gen în mai puţin de o săptămână.