Insurgenţii talibani au aruncat în aer, ieri, două şcoli de băieţi situate în districtul tribal Khyber, în nord-vestul Pakistanului, ţară care a devenit scena unui val de atentate soldate cu un număr important de victime, anunţă administraţia locală citată de AFP.

Cele două instituţii de învăţământ, goale în momentul exploziilor din timpul nopţii, au fost distruse aproape complet, în localitatea Bara, la circa 20 de kilometri sud de Peshawar, capitala provinciei situate de-a lungul frontierei cu Afganistanul, a declarat Shafeerullah Wazir, şeful administraţiei districtului. El i-a acuzat pe talibani şi aliaţii lor dintr-o grupare de insurgenţi locali că au comis aceste atacuri. Talibanii pakistanezi, aliaţi ai reţelei teroriste al-Qaida, şi principalii responsabili ai valului de atentate care s-a soldat cu aproape 2.700 de morţi în ultimii doi ani, au distrus deja sute de şcoli în zona de nord-vest, cu precădere instituţii unde învaţă fete. Ca şi aliaţii lor afgani, ei resping categoric educaţia femeilor şi accesul lor la un loc de muncă. Unele dintre şcolile dinamitate, cum este şi cea de la Bara, sunt şcoli de băieţi, însă publice, iar talibanii atacă toate formele de reprezentare ale unui stat pakistanez căruia i-au declarat "jihad" în vara lui 2007.