Osetia de Sud acuză Georgia că a deschis focul asupra a două sate
Două sate din regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud au fost ţinta tirurilor de armă automată din partea Georgiei, au afirmat ieri autorităţile locale, acuzaţie dezminţită imediat de Tbilisi.
"Tirurile au început în jurul orei 11.50 (10.50, ora României) din direcţia satului georgian Nouli, pe drumul Znaouri, care face legătura cu satele Mougout şi Didmouxa, şi chiar spre aceste sate. Este vorba despre focuri trase de lunetişti şi arme automate de calibru mare", a precizat Ministerul Apărării din Osetia de Sud, într-un comunicat. Un purtător de cuvânt al ministrului georgian de Interne a dezminţit imediat aceste informaţii, potrivit AFP. "Osetia de Sud încearcă să creeze iluzia unei escaladări serioase (a conflictului, n. red.), a unui război, iar în realitate situaţia este destul de calmă în zona de conflict", a declarat purtătorul de cuvânt, Şota Utiaşvili. Agenţia Interfax a citat miercuri un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii în regiune denunţând "apariţia avioanelor militare deasupra zonei de conflict, fiind o încălcare grosolană" a acordurilor de pace în vigoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.