Osama ben Laden trădat datorită geloziei
Liderul terorist Osama ben Laden, senil şi abandonat de Al-Qaida, a fost predat americanilor de una dintre primele soţii, geloasă pe cea mai tânără dintre soţiile cu care acesta trăia izolat la Abbottabad, este teza avansată de un fost general pakistanez la finalul unei lungi anchete.
La zece luni de la evenimente, culisele raidului american în care liderul reţelei teroriste Al-Qaida a fost eliminat în refugiul său liniştit din Abbottabad, în nordul Pakistanului, rămân în continuare necunoscute, alimentând multiple teorii, inclusiv cea a trădării. Shaukat Qadir, un general de brigadă în retragere, a anchetat timp de opt luni. Beneficiind de relaţii la cel mai înalt nivel al armatei, el a putut vizita complexul, înainte să fie demolat în februarie, şi a putut discuta cu agenţi care le-au interogat pe soţiile lui ben Laden, arestate în urma operaţiunii americane. El a ajuns la o teorie iconoclastă. Ben Laden, margin alizat şi minimizat, ar fi fost victima unui complot Al-Qaida, care s-a folosit de una dintre soţiile sale pentru a-i pune pe americani pe urma sa. Ca tot ceea ce priveşte sfârşitul liderului Al-Qaida, teoria nu este susţinută cu probe. În plus, ea este afectată de o umbră de îndoială cu privire la imparţialitatea sa, fostul general disculpând aproape total armata pakistaneză, acuzată că a închis ochii toţi anii în care acesta s-a aflat la Abbottabad, un oraş de garnizoană de lângă Islamabad. În opinia sa, ben Laden "a început încă din 2001 să sufere de o deficienţă mentală", care l-a determinat pe omul său de încredere, egipteanul Ayman al-Zawahiri, să vrea să îl elimine. "Se săturase de capriciile fantasmatice ale lui ben Laden", care vrea, spre exemplu, "să pună mâna pe o centrală nucleară" din Pakistan, a declarat el pentru AFP. După mai mulţi ani de fugă în nord-vestul Pakistanului, Al-Qaida decide să îl ascundă la Abbottabad, unde construieşte un complex impunător. Ben Laden se instalează în acesta în 2005, împreună cu două soţii şi mai mulţi dintre copiii lor, inclusiv un fiu adult, Khalid. Acesta, dar şi cei doi paznici pakistanezi ai liderului Al-Qaida, locuiesc tot în complex, împreună cu soţiile şi copiii lor. În total, 27 de persoane trăiau în casă şi anexa acesteia, cu o zi înaintea raidului de pe 2 mai, potrivit generalului Qadir. Ben Laden se instalează la ultimul etaj împreună cu ultima sa soţie, yemenita Amal Abdulfattah, în vârstă de 29 de ani, cu care s-a căsătorit în 1999 şi care l-a urmat din acel moment. Ei ar avea cinci copii, dintre care doi născuţi la Abbottabad. Potrivit generalului Qadir, toată lumea trăieşte în armonie, inclusiv Amal şi cealaltă soţie a lui ben Laden, saudita Seehan, mama lui Khalid, în această casă împrejmuită cu o grădină destul de mare şi aproape autosuficientă. Însă lucrurile se schimbă în primăvara lui 2011, atunci când soseşte o altă soţie a lui ben Laden, de asemenea saudită, Khairia, cu care s-a căsătorit în 1980 şi pe care nu a mai văzut-o de la sfârşitul lui 2001. Refugiată şi plasată sub supraveghere la domiciliu în Iran până în 2010, ea a petrecut, potrivit lui Shaukaut Qadir, mai multe luni într-o tabără Al-Qaida din Afganistan, după care a venit la Abbottabad, în martie 2011. Cu mai puţin de două luni înaintea raidului. Khairia este cea care l-a trădat, este convins fostul general. "Este ceea ce crede şi Amal", care a spus acest lucru anchetatorilor, adaugă el.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.