Parlamentul European va participa, sâmbătă, la iniţiativa globală a WWF (World Wide Fund for Nature) denumită Ora Pământului, pentru a creşte gradul de conştientizare în rândul cetăţenilor a necesităţii de a combate schimbările climatice.

Sute de milioane de persoane urmează stingă luminile în cadrul acestei acţiuni organizate sâmbătă seara. În Parlamentul European, luminile vor fi stinse de două ori: sâmbătă, 31 martie de la ora 20.30 la 21.30, în cadrul acţiunii Ora Pământului, şi vineri, 30 martie, de la ora 20.30 la 21.30, într-o acţiune suplimentară la care participă împreună cu alte instituţii europene. În conformitate cu Sistemul comunitar de management de mediu şi audit (EMAS), Parlamentul European şi-a stabilit ca ţintă reducerea emisiilor sale de dioxid de carbon cu 30 la sută până în 2020 şi a dezvoltat o serie de proiecte în acest sens. Astfel, 100 la sută din electricitatea furnizată clădirilor Parlamentului în cele trei sedii provine din surse regenerabile, din 2008 (în special hidroenergie, energie eoliană şi solară). Sistemul de iluminare al clădirilor din Bruxelles a fost făcut mai eficient, iar la Strasbourg este folosită energia geotermală pentru încălzire. În plus, folosirea trenurilor de mare viteză în locul avioanelor între Bruxelles şi Strasbourg a redus drastic emisiile de dioxid de carbon rezultate din transportul între cele două sedii.