New York va omagia astăzi victimele atentatelor din 11 septembrie 2001 prin acelaşi ritual de comemorare ce are loc în fiecare an la Ground Zero, unde reconstrucţia este însă în continuare blocată. La opt ani de la atacurile împotriva World Trade Center, numele celor 2.752 morţi vor fi citite în cursul unei ceremonii, în locul în care se ridicau turnurile gemene cu 107 etaje.

 

Încă o dată vor fi păstrate minute de reculegere, mai întâi la ora la care primul avion a lovit primul turn, apoi când al doilea a lovit al doilea turn şi, în cele din urmă, la ora la care turnurile au început să se prăbuşească. Anul acesta, numele victimelor vor fi citite de rude şi voluntari. La căderea întunericului vor fi aprinse 88 de lămpi în amintirea operaţiunilor de salvare. Însă există problema reconstrucţuiei interminabile a turnurilor, mai ales în condiţiile în care criza economică nu permite accelerarea ritmului. "În fiecare an devine tot mai evident că locuitorii oraşului sunt tot mai exasperaţi de eşecul autorităţilor de a reconstrui Ground Zero", a declarat Barry LePater, avocat specializat în construcţii. Periodic, autorităţile locale promit reconstruirea conform unui proiect ce are o versiune ambiţioasă, care prevede cinci turnuri gemene, un memorial şi un terminal de cale ferată. Însă, deocamdată, nu se vede mare lucru. Potrivit unui sondaj prezentat săptămâna trecută, doi locuitori din trei cred că nici măcar memorialul nu va fi gata pentru comemorarea a zece ani de la atentate. Potrivit unuia dintre autorii sondajului, locuitorii nu cred nimic din declaraţiile Autorităţii portului din New York, proprietara terenului, care este în conflict cu Larry Silverstein, promotorul imobiliar care a închiriat WTC cu şase săptămâni înainte de atentate şi care a primit patru miliarde de dolari de la asiguratori.