Mai mulți înalți oficiali ucraineni au demisionat sau au fost demiși de președintele Volodimir Zelenski în cadrul unei campanii anticorupție.

Un consilier superior, patru miniștri adjuncți și cinci guvernatori regionali și-au părăsit posturile marți. Plecările lor au loc în momentul în care Ucraina lansează o amplă campanie anticorupție.

Recent, autoritățile au fost acuzate de luare de mită, că au cumpărat alimente la prețuri exagerate și că ar avea un stil de viață luxos. Președintele Ucrainei a interzis deja oficialilor să părăsească țara, cu excepția cazului în care se află în misiune autorizată.

Primul care a demisionat marți a fost Kyrylo Tymoshenko, adjunctul șefului de birou al președintelui. El a supravegheat politica regională. Demnitarul neagă acuzațiile care i se aduc.

Ministrul adjunct al apărării, Viaceslav Șapovalov, a demisionat în urma unor informații potrivit cărora a supravegheat achiziționarea de alimente militare la prețuri ridicate. Departamentul a calificat acest lucru drept o „greșeală tehnică”. Ministrul apărării, Oleksii Reznikov, a fost și el cercetat din același motiv.

Marți au fost demiși procurorul general adjunct Oleskiy Symonenko, ministrul adjunct pentru dezvoltarea comunităților și teritoriilor, Ivan Lukeryu, ministrul adjunct pentru dezvoltarea comunităților și teritoriilor Viaceslav Negoda, ministrul adjunct pentru politica socială Vitaliy Muzychenk și guvernatorii regionali din Dnipropetrovsk, Zaporojia, Kiev, Sumî și Herson.

Sâmbătă, ministrul adjunct al infrastructurii din Ucraina, Vasyl Lozinskyi, a fost reținut fiind suspectat că a acceptat o mită în valoare de peste 350.000 de dolari în legătură cu furnizarea de generatoare de electricitate. Acesta a negat acuzațiile.

David Arakhamia, șeful partidului Servitorul Poporului, al lui Zelenski, a promis că oficialii corupți vor fi condamnați la închisoare.

„Funcționarii de la toate nivelurile au fost avertizați în mod constant prin canale oficiale și neoficiale: concentrați-vă asupra războiului, ajutați victimele, reduceți birocrația și nu mai faceți afaceri dubioase. Mulți dintre ei chiar au ascultat, dar unii, din păcate, nu au făcut-o. Dacă nu se lucrează într-un mod civilizat, se va proceda conform legilor războiului. Acest lucru este valabil atât pentru achizițiile recente de generatoare, cât și pentru noile scandaluri din ministerul apărării”, a scris el pe Telegram.

Campania anticorupție are o miză uriașă pentru Ucraina deoarece țara primește ajutor financiar în valoare de miliarde de dolari de la aliații occidentali.