Preşedintele american Barack Obama a început fără ezitare să revizuiască politicile lui George W. Bush, dar primele sale decizii, printre care şi cea de a închide centrul de la Guantanamo, generează întrebări fără răspuns, ca urmare a sarcinii enorme pe care şi-o asumă, relatează AFP.

Obama i-a pregătit el însuşi pe americani marţi, rostind cu prilejul învestiturii sale, un discurs impregnat de realitatea sumbră a momentului: Statele Unite sunt implicate în două războaie, în Irak şi Afghanistan, fiind afectate totodată de recesiune şi de o profundă criză de încredere. În aceeaşi zi a fost anunţată suspendarea procedurilor în faţa tribunalelor de la Guantanamo pentru judecarea suspecţilor de terorism, preludiu al altor decizii şi mai îndrăzneţe. Joi, acesta se opunea practicilor antiteroriste instaurate în timpul mandatului lui Bush: Guantanamo va fi închis în cel mult un an, americanii se vor conforma Convenţiilor de la Geneva şi manualului care interzice aplicarea relelor tratamente deţinuţilor, CIA îşi va închide închisorile secrete din străinătate. Ulterior, noul preşedinte şi-a onorat o altă promisiune din timpul campaniei, abrogând interdicţia privind finanţarea de către statul american a organizaţiilor străine care practică sau favorizează avorturile în străinătate. Între timp, el i-a reunit pe oficialii militari pentru a avansa planificarea retragerii militarilor trimişi de predecesorul său în Irak într-un război care a divizat puternic societatea americană. Obama a dat dovadă de voinţa de a se implica în problemele din Orientul Mijlociu. Închiderea centrului de la Guantanamo ridică probleme complexe, printre care aceea privind soarta deţinuţilor care nu pot fi eliberaţi sau judecaţi în SUA. Dacă metodele de interogatoriu ale CIA au fost interzise, fiind considerate acte de tortură, administraţia Obama şi-a luat o marjă de manevră relativ obscură privind modul de interogare sau judecare a suspecţilor de terorism.