O universitate din Barcelona, evacuată de poliţie
Poliţia spaniolă a evacuat, ieri, studenţii care ocupau o universitate din Barcelona, în nord-estul Spaniei, care protestau astfel faţă de un proiect european de reformare a sectorului universitar, potrivit poliţiei, relatează AFP.
Trei persoane au fost arestate, iar cinci poliţişti au fost răniţi, dintre care unul grav, în cursul acestei operaţiuni care a avut loc în zorii zilei, la sediul Universităţii din Barcelona, situată în centrul oraşului. Aproximativ o sută de studenţi ocupau clădirea de la 20 noiembrie pentru a protesta faţă de un proiect european de reformă cunoscut sub numele Planul Bologna, după numele declaraţiei de la Bologna, de la 19 iunie 1999, semnată de circa 30 de ţări europene. Această declaraţie pune bazele creării unui spaţiu universitar european, cu intenţia armonizării filierelor educaţionale din diverse ţări. Acest proces, însă, a fost respins de unii studenţi spanioli, care consideră că "mercantilizează" universitatea şi pune sub semnul întrebării misiunea sa de serviciu public. Studenţii din Barcelona sunt vârful de lance al protestelor care au loc de mai multe luni în Spania. Circa 500 de studenţi s-au întâlnit ieri la prânz în faţa clădirii oficiale a Guvernului regional catalan pentru a protesta faţă de această decizie de evacuare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.