O nouă întâlnire israeliano-palestiniană
Premierul israelian Ehud Olmert şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, au avut o întrevedere duminică, înaintea vizitei pe care oficialul palestinian o va efectua la Washington, pentru convorbiri cu George W. Bush, relatează Reuters.
Un oficial israelian a precizat că întâlnirea, a doua în mai puţin de o săptămână, a avut loc în reşedinţa din Ierusalim a premierului Ehud Olmert. Negocierile între israelieni şi palestinieni nu au înregistrat progrese după relansarea în noiembrie, cu ocazia conferinţei de la Annapolis (statul american Maryland). Discuţiile, conduse de ministrul israelian de Externe Tzipi Livni şi de negociatorul palestinian Ahmed Qurie, a fost blocate din cauza disensiunilor privind extinderea coloniilor israeliene şi a violenţelor din Fâşia Gaza. Ambele părţi încearcă să ajungă la un acord privind crearea unui stat palestinian înainte de încheierea mandatului lui Bush, însă există în continuare dezacorduri. Abbas doreşte semnarea acordului în cursul acestui an, însă Olmert mizează pe stabilirea principiilor unui acord, care să fie semnat abia ulterior. Întâlnirea de duminică a fost o surpriză, în condiţiile în care cei doi lideri avuseseră deja o întrevedere la 7 aprilie. Abbas urmează să se întâlnească cu Bush la Casa Albă în 24 aprilie. După întâlnirea de lunea trecută, negociatorul palestinian Saeb Erekat a declarat că disensiunile privind acţiunile de colonizare sunt "foarte profunde".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.