O femeie pentru conducerea Adunării Naţionale pakistaneze
Partidul Poporului Pakistanez (PPP) al fostului premier Benazir Bhutto, asasinată în decembrie, a desemnat ieri o femeie drept candidat la preşedinţia Adunării Naţionale, a anunţat formaţiunea care a câştigat alegerile legislative, citată de AFP.
Fahmida Mirza, în vârstă de 52 de ani, este sigură de alegerea ei astăzi, în urma unui acord între PPP şi Liga Musulmană Pakistan-Nawaz (PML-N), care au obţinut 121 şi respectiv 91 din cele 342 de locuri ale adunării şi vor forma un Guvern de coaliţie. Mirza, un politician experimentat care a fost realeasă deputat în cadrul scrutinului de la 18 februarie pentru al treilea mandat, provine din provincia meridională Sindh, ca şi Bhutto. Odată aleasă, ea va deveni prima femeie care va ocupa postul de preşedinte al Adunării Naţionale în cei 60 de ani de istorie a Pakistanului, o ţară musulmană conservatoare, cu o populaţie de 160 de milioane de locuitori. Benazir Bhutto devenise în 1988 prima femeie premier din Pakistan. Ea a murit la 27 decembrie 2007, într-un atentat sinucigaş din Rawalpindi, o suburbie a Islamabadului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.