Autorităţile sanitare din SUA au înregistrat, în ultima săptămână, peste 40 de noi cazuri de salmoneloză, în contextul în care, în această ţară, sute de persoane s-au intoxicat după ce au consumat ouă contaminate cu salmonela. "Din 19 august, ne-au fost raportate peste 40 de cazuri şi vor exista şi altele, dar nu am identificat care anume este focarul de infecţie", a declarat dr. Jeff Farrar, din cadrul Agenţiei americane pentru reglementarea în domeniul medicamentelor şi alimentelor (FDA). Din mai şi până în iulie, în Statele Unite s-au înregistrat cu 1.300 mai multe cazuri de infecţie cu salmonela, decât în mod obişnuuit.