Un acord de pace pentru Ucraina nu poate fi semnat fără consimțământul Kievului și al Europei, a declarat miercuri cancelarul german Friedrich Merz, citat de DPA.

 

„Europa nu este un pion, ci un actor suveran care își urmărește propriile interese și valori”, a afirmat Merz într-un discurs major adresat Bundestagului, camera inferioară a parlamentului german.

Eforturile SUA de a rezolva conflictul sunt binevenite, dar deciziile privind afacerile europene pot fi luate numai de comun acord cu Europa, a spus în continuare el.

„Da, vrem ca acest război să se termine cât mai curând posibil.Însă un acord negociat între marile puteri fără consimțământul Ucrainei și fără consimțământul europenilor nu va constitui o bază pentru o pace cu adevărat durabilă în Ucraina”, a insistat cancelarul german.

Aceste declarații intervin pe fondul unei serii de negocieri între oficialii americani, ucraineni și europeni cu privire la un plan de pace în Ucraina, prezentat săptămâna trecută de administrația președintelui american Donald Trump.

Pentru desfășurarea unor adevărate negocieri, președintele rus Vladimir Putin trebuie făcut să realizeze „zădărnicia războiului pe care l-a instigat”, a argumentat Merz.

Pacea poate fi obținută doar împreună cu libertatea, a insistat cancelarul german. „Nu dorim o pace obținută prin capitulare, ci mai degrabă o coexistență pașnică între popoarele Europei, pe baza valorilor noastre democratice și liberale”, a subliniat el.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că este dispus să facă să progreseze un cadru susținut de SUA pentru încheierea războiului cu Rusia și să discute punctele controversate cu președintele american Donald Trump în cadrul unor discuții la care, potrivit lui, ar trebui participe și aliații europeni, potrivit Reuters.

„Deciziile privind chestiunile europene pot fi luate numai de comun acord”, a afirmat Merz. „Ucraina nu este un pion, ci un actor suveran”, a spus el, asigurând că Germania va continua sa sprijine poporul ucrainean și va utiliza activele rusești înghețate în acest scop.

Germania va majora ajutorul financiar acordat Ucrainei la 11,5 miliarde de euro (13,31 miliarde de dolari) în bugetul pentru 2026, față de 8,5 miliarde de euro prevăzute inițial.

Kremlinul a calificat miercuri drept 'inutile' eforturile europene de a juca un rol în rezolvarea conflictului în Ucraina, într-un moment în care activitatea diplomatică se accelerează în jurul unui plan american de a pune capăt unui război de aproape patru ani. 'Europenii caută să se implice în toate aceste probleme, într-un mod complet inutil, mi se pare', a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov, la televiziunea de stat rusă.