Nicolas Sarkozy vrea să privilegieze dialogul cu Rusia la summitul UE
După ce mai multe ţări ale Uniunii Europene şi-au afişat clar preferinţa pentru o poziţie dură, preşedintele francez a declarat, înaintea summitului extraordinar al celor 27 de ţări europene, că "nu a venit momentul sancţiunilor". Potrivit lui Sarkozy, Consiliul nu va face decât să amintească "ferm" Rusiei că acordul de încetare a ostilităţilor "trebuie aplicat integral". "Atâta timp cât nu este cazul, relaţia noastră cu Rusia va rămâne sub observaţie", a anunţat preşedinţia. "Suntem încă în faza de dialog, un dialog ferm, şi nu în faza sancţiunilor", a adăugat ea. Pentru Paris, problema unor eventuale represalii nu ar trebui pusă decât la summitul UE-Rusia din 14 noiembrie, de la Nisa (sud-estul Franţei).
Chiar dacă a considerat "inacceptabilă" decizia rusă de a recunoaşte independenţa celor două republici separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, Nicolas Sarkozy îi acordă preşedintelui rus Dmitri Medvedev un termen de zece săptămâni pentru a-şi respecta semnătura. Prioritatea dată negocierilor de la începutul crizei de către preşedintele în exerciţiu al UE este însă departe de a fi acceptată în unanimitate de cele 27 de state membre.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.