Când se vorbeşte despre NATO, primul lucru care îţi vine în minte este conceptul de apărare colectivă a membrilor acestei alianţe. Lucrul fundamental care s-a schimbat în ultimii ani este mediul în care NATO supravieţuieşte pentru a face acest lucru.

Evident că nu ne mai confruntăm cu ameninţarea sovietică din anii '80 sau cei anteriori, ci cu ameninţări precum terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, state destrămate sau rebele, iar Alianţa trebuie să găsească modalităţi de a se descurca în faţa acestui nou tip de provocări. Pentru a asigura, în contextul prezent, securitatea şi apărarea membrilor săi, NATO trebuie să acţioneze în diferite moduri, iar de la terminarea războiului rece, Alianţa a trecut printr-un amplu proces de transformare, iar summitul de la Bucureşti a fost continuarea acestui proces de transformare. Au fost invitaţi noi membri - Albania şi Croaţia - şi au fost făcute promisiuni Macedoniei. Au fost îmbunătăţite parteneriatele cu Ucraina şi Georgia, ba chiar Alianţa şi-a luat un angajament ferm prin faptul că declaraţia finală de la Bucureşti precizează că cele două state ex-sovietice vor deveni membre ale NATO. Totodată, Alianţa Nord-Atlantică a remis o declaraţie privind Afganistanul care arată viziunea comună a NATO şi angajamentul pe termen lung al organizaţiei pentru securitate, dezvoltare şi reconstrucţie în ţara sud-est asiatică. NATO a luat o decizie importantă şi în privinţa apărării anitrachetă, după ce multă vreme s-a vorbit doar despre studii de fezabilitate, despre potenţiale ameninţări şi reacţii. La Bucureşti s-a recunoscut faptul că există astfel de ameninţări, date de unele state care deţin sau sunt capabile să deţină la un moment dat armament capabil să pună în dificultate statele NATO. S-au dat asigurări Rusiei că scutul antirachetă nu este îndreptat împotriva sa şi s-a exprimat dorinţa de a se colabora cu Moscova în acest domeniu. Există un curent în Statele Unite cum că europenii nu fac eforturi destul de mari pentru a asigura securitatea comună, iar Washingtonul este decis în continuare să investească fonduri şi încredere în viitorul NATO, pe când în cazul statelor europene se observă o anume delăsare în ceea ce priveşte soarta Alianţei. Statele Unite doresc de asemenea să întărească ideea că securitatea depinde încă de cooperarea transatlantică şi că SUA, Canada şi Europa mai formează o comunitate democratică cu valori comune care se află în faţa unor ameninţări comune pe care le pot depăşi doar conlucrând.