Naţionalismul periculos
În principiu, naţionalismul este construit pe ideologii locale, concentrate asupra comunităţii stricte şi este văzut în multe cazuri ca fiind izolaţionist şi anti-internaţionalist. Atitudinile ostile faţă de principiul diversităţii - faţă de cea a comunităţiilor locale, apoi a străinătăţii apropiate şi în final a întregii umanităţi constituie o fundaţie pentru solidarizarea patrioţilor gălăgioşi al căror patiotism este doar de faţadă.
Astfel de curente presupun ura faţă de alte comunităţi sau popoare şi, ca urmare, este foarte facil să se găsească inamici comuni şi baze pentru încheierea de alianţe. Un exemplu destul de elocvent a ceea ce poate face naţionalismul prost înţeles a fost celebra Axă nazisto-fascistă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu demult, la începutul anului 2007, în Adunarea Parlamentară de la Strassbourg s-a constituit grupul "Identitate, Tradiţie şi Suveranitate", reunind parlamentari de orientare naţionalistă din Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia şi România plus un europarlamentar britanic. Acest episod a venit ca o prelungire a contactelor prieteneşti pe care partidele respective le cultivaseră mai demult. Aceste formaţiuni politice s-au susţinut reciproc, congratulându-se reciproc pentru reuşitele lor în ţările lor, mai ales de când au reînceput să fie vizibile pe portalul politic naţional după antiascismul şi antinazismul occidental de după perioada postbelică.
A apărut şi situaţia din Italia, când un ţigan din România a jefuit o femeie, fiind acuzat şi că ar fi ucis-o. Crima a revoltat populaţia şi a aprins mai aproape toate resentimentele acumulate în urma masivei migraţii româneşti şi a mai lungului proces imigraţionist, care se desfăşoară de câteva decenii bune în Italia, ca, de altfel, în întregul Occident. Răspunsul popular a fost determinat de două stategii, ambele cu caracter naţionalist, xenofob, extremist. Prima a fost mobilizarea antiimigraţionistă a unei părţi importante a clasei politice italiene, inclusiv a stângii aflate la putere a cărei motivaţie a fost pe departe important electorală. Au avut loc şi intervenţii violente ale formaţiunilor de extremă dreaptă, care au fost pe loc gata să speculeze criza. De partea română, în spaţiile politice şi mediatice, grupuri interesate au popularizat mai mult doar aspectele extremiste ale scandalului din Italia, fiind minimalizate până aproape de omitere a contrareacţiilor europene şi locale, a reacţiilor împotriva derapajelor de neofascism şi xenofobie. În acest caz se poate spune că naţionalismul italian a hrănit naţionalismul românesc. Ceea ce este interesant este faptul că, de regulă, intoleranţa care îi caracterizează îi face pe naţionalişti şi pe extremişti să nu poată coabita sau mai bine spus să nu se înţeleagă. Astfel şi-a găsit sfârşitul şi grupul naţionalist din Parlamentul European, când cei implicaţi nu s-au mai înţeles. Amploarea scandalului antiromânesc şi antiimigraţionist din Italia va rămâne încă alarmantă chiar şi după ce lucrurile se vor calma.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.