Ministrul Apărării, în vizită în Franţa
Ministrul Apărării Mihai Stănişoară se află într-o vizită oficială de două zile în Franţa, la invitaţia omologului francez, Hervé Morin, printre subiectele discuţiilor urmând să se afle intensificarea relaţiilor militare bilaterale, summit-ul aniversar al NATO şi politica europeană de securitate.
"Vizita va prilejui aprofundarea modalităţilor de dezvoltare a relaţiilor militare bilaterale, contribuind astfel la întărirea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa", se arată într-un comunicat al MApN remis, ieri. Un alt subiect de discuţie va fi Summit-ul aniversar NATO de la Strasbourg-Kehl (aprilie 2009), având în vedere importanţa pentru transformarea Alianţei Nord-Atlantice, precum şi adoptarea unor decizii istorice. "Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare reprezintă, de asemenea, una dintre temele ce va fi abordată pe parcursul întrevederii celor doi miniştri ai apărării. Convorbirile pe această dimensiune se vor desfăşura pe linia susţinerii statutului Uniunii Europene de actor relevant la nivel regional şi global, în concordanţă cu potenţialul şi profilul său strategic", se mai arată în comunicatul MApN. În programul oficial mai figurează vizitarea unor obiective militare şi economice propuse de partea franceză.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.