Autorităţile americane au lansat o alertă la nivel naţional pentru căutarea a 17 militari afgani, care au dezertat de la baza aeriană Lackland, din Texas, unde ofiţeri străini care sunt antrenaţi pentru a deveni piloţi învaţă limba engleză, relatează postul Fox News. Ofiţerii afgani deţin ecusoane de securitate care le oferă acces la instalaţii americane securizate, potrivit unui buletin de căutare, intitulat "Militari Afgani dezertori în SUA continentală", publicat de Serviciul Naval de Investigaţii Penale (NCIS) din Dallas. Afganii urmau cursuri de engleză la Institutul pentru Limbi Străine al Apărării (DLI), din cadrul bazei din Texas.