Franţa va mobiliza 10.000 de militari începând de astăzi (marţi) seara pentru a asigura securitatea "punctelor sensibile de pe teritoriul" ţării, după atentatele jihadiste de la Paris. În plus, încă de luni, peste 5.000 de poliţtişti şi jansarmi au fost detaşaţi la şcolile şi lăcaşurile de cult evreieşti.

Preşedintele Francois Hollande le-a "cerut forţelor armate să participe la securitatea punctelor sensibile de pe teritoriul" ţării, a declarat Le Drian, în urma unei reuniuni pe tema securităţii interne la Palatul Elysee. El a menţionat "amploarea ameninţărilor" care planează în continuare asupra ţării. Evocând o "veritabilă operaţiune internă", ministrul Apărării a subliniat că "este pentru prima dată când o mobilizare de asemenea amploare vizează forţele noastre pe teritoriul nostru". "Am decis, împreună cu şeful Statului Major (generalul Pierre de Villiers), să mobilizăm 10.000 de militari care vor fi în situaţia de a proteja punctele sensibile de pe întreg teritoriul (ţării), începând de mâine (marţi) seară", a precizat ministrul. Punctele sensibile nu au fost enumerate, tocmai pentru a nu fi reperate cu uşurinţă. O altă măsură aplicată încă de luni, a fost mobilizarea a 5.000 de poliţişti şi jandarmi pentru a proteja cele 717 şcoli şi lăcaşuri de cult evreieşti din ţară. În 48 de ore, aceştia vor primi şi întăriri militare. Nu în ultimul rând, ministrul de Interne, premierul Manuel Valls,  a anunţat că forţele de securitate franceze continuă o operaţiunile de urmărire declanşate cu scopul de a găsi unul sau mai mulţi "complici' ai jihadiştilor, care au ucis, 12 persoane în cadrul atacului armat, de la Charlie Hebdo.