Guvernul chinez a anunţat, ieri, după încheierea unei anchete desfăşurate la nivel naţional, că a detectat melamină în 31 de produse pe bază de lapte praf, adică 11,7 la sută din totalul de 265 de produse verificate, relatează AFP.

Produsele depistate provin de la circa 20 de companii chineze. Autorităţile chineze au verificat în total un număr de 154 de companii, care reprezintă peste 70 la sută din piaţa internă de lapte praf. Melamina este o substanţă toxică utilizată în producţia de mase plastice. Cel puţin patru copii au murit, iar alţi 50.000 s-au îmbolnăvit după ce au fost hrăniţi cu lapte praf. China încearcă să depăşească această criză care se resimte în numeroase ţări şi care a dus la impunerea de restricţii sau interdicţii produselor lactate chineze.