Preşedintele în exerciţiu Dmitri Medvedev le-a promis marţi ruşilor că va acţiona în favoarea libertăţilor, în timp ce se pregăteşte să devină premierul preşedintelui ales Vladimir Putin, care va prelua funcţia în mai.

"Dezvoltarea libertăţilor este obiectivul meu primordial", a declarat Medvedev în cadrul unei întâlniri, la Kremlin, cu elitele politice ruseşti, difuzată în direct de postul de televiziune Rossia 24. "Toată lumea are nevoie de libertate, este o axiomă", a subliniat el. Actualul premier Vladimir Putin, ales preşedinte la 4 martie, a declarat în mai multe rânduri că Medvedev îl va înlocui în funcţia de şef al Guvernului. Putin urmează să propună candidatura acestuia la o zi după învestitura sa, la 7 mai. Vladimir Putin se întoarce la Kremlin după două mandate prezidenţiale (2000-2008). El i-a propus în 2008 preşedinţia lui Dmitri Medvedev şi a devenit premier, deoarece Constituţia îi interzicea un al treilea mandat consecutiv. Medvedev, care a încarnat într-o vreme speranţele de liberalizare în Rusia, şi-a dezamăgit mult susţinătorii, eşuând în a dezvolta pluralismul politic. El a recunoscut "succesul redus" înregistrat în domeniul luptei împotriva corupţiei, una dintre priorităţile mandatului său. Medvdev şi-a reiterat, marţi, hotărârea de a realiza "tot ce a promis" în timpul preşedinţiei: "Am declarat război corupţiei (...) şi nu vom da înapoi", a declarat preşedintele rus. El a apreciat, de asemenea, că "intervenţia statului în economie trebuie să fie minimală şi transparentă" pentru a favoriza dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi climatul de investiţii în Rusia.