Tot personalul medical din Bulgaria se pregăteşte pentru declanşarea unei greve la nivel naţional, la jumătatea lui septembrie, a anunţat Ţvetan Raicinov, preşedintele Sindicatului Medicilor bulgari. Raicinov a discutat cu preşedintele Uniunii Sindicale Podkrepa, Konstantin Trencev, despre criza din sistemul bulgar de sănătate şi despre reducerea "la nesfârşit" a finanţării spitalelor. Ministerul Sănătăţii a admis că intenţionează să reducă drastic fondurile destinate spitalelor de urgenţă şi unităţilor cu această specialitate. Raicinov şi Trencev au făcut apel către toţi pacienţii să se alăture protestelor.