Marian Lupu şi-a anunţat retragerea din PCRM
Deputatul comunist Marian Lupu, fost preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a anunţat, înainte de şedinţa de ieri a Legislativului, că se retrage din rândurile Partidului Comuniştilor (PCRM), relatează BASA-press.
Potrivit lui Lupu, această decizie a fost luată pe motiv că au fost consumate toate posibilităţile de luare a deciziilor în partid, că realizează pericolul poziţiilor pe care nu le împărtăşeşte cu această formaţiune şi că este conştient de eventualele consecinţe ale acestui pas. De asemenea, Lupu a menţionat că nu va înceta să fie parte activă a procesului politic moldovenesc, însă nu a precizat deocamdată în care circuit politic se va încadra, precizând că aceasta se va produce într-un format ce exclude poziţionarea radicală, rigidă şi conflictuală. Infomaţii despre faptul că Marian Lupu ar fi părăsit PCRM se vehiculau intens în presa autohtonă, încă de săptămâna trecută. Marian Lupu a infirmat aceste afirmaţii la vremea respectivă, acuzând instituţiile media de dezinformare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.