Zece persoane au fost rănite, dintre care doi poliţişti, în timpul unor manifestaţii care au avut loc ieri, în sud-estul Turciei, pentru denunţarea unui val de arestări în rândurile kurzilor.

Ciocniri dintre tinerii manifestanţi kurzi mascaţi şi scutieri s-au produs în oraşele Hakkari şi Yuksekova, situate la frontiera cu Iranul şi Irakul. Manifestanţii au aruncat cu pietre în poliţişti, care au ripostat cu grenade lacrimogene. Aceştia protestau faţă de numeroasele arestări făcute în cursul săptămânii în mediile kurde apropiate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat terorist de Turcia şi numeroase alte ţări. Din octombrie, Turcia s-a confruntat mai întâi cu revoltele kurzilor care denunţau condiţiile de detenţie ale liderului istoric al PKK, Abdullah Ocalan, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, apoi cu revoltele împotriva interzicerii, la 11 decembrie, a principalului partid prokurd din ţară, DTP, iar ulterior, cu proteste faţă de valul de arestări în mediile prokurde. Trei persoane au fost ucise. Preocupat să integreze Turcia în Uniunea Europeană, Guvernul premierului Recep Tayyip Erdogan a promis în această vară să întreprindă reforme în favoarea comunităţii kurde, sperând, astfel, să pună capăt unui conflict soldat cu 45.000 de morţi într-un sfert de secol.