Aproximativ 100 de manifestanţi s-au reunit marţi seara la Roma, în apropiere de reşedinţa premierului Silvio Berlusconi, care a declarat în cursul zilei că "este mai bine să îţi placă fetele frumoase decât să fii homosexual". "Ruşine, ruşine" şi "demisia", au strigat manifestanţii, reuniţi la apelul partidelor politice de opoziţie şi al mişcărilor homosexualilor. "Mai bine să fii gay decât Berlusconi", "Nu sunt gay, dar mă simt ofensat", se putea citi pe pancarte. Aproximativ 20 de manifestanţi au defilat timp de un sfert de oră într-un pasaj pietonal, lăsând doar un spaţiu îngust pentru autobuze şi maşini.