Peste 10.000 de protestatari s-au adunat în Piaţa Eroilor din Budapesta, la apelul a peste 500 de organizaţii civile, pentru a cere dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate.
"Dacă acest protest nu va avea nici un impact, vom organiza alte manifestaţii pentru a face presiuni pentru alegeri anticipate", a declarat unul dintre organizatori, arhitectul Imre Makovecz. Numeroşi manifestanţi purtau drapele naţionale, dar şi steaguri în culorile roşu şi alb, asociate cu extrema-dreaptă. Traficul în zona manifestaţiei a fost restricţionat, dar în piaţă nu a fost creat un perimetru de securitate. Acţiunea este menită să pună presiune asupra parlamentarilor înaintea unui vot în Parlament, care îi va permite lui Gordon Bajnai să devină prim-ministru, după retragerea lui Ferenc Gyurcsany.