O manifestaţie organizată sâmbătă la Malmo, în Suedia, a reunit peste 10.000 de persoane în cadrul celui de-al cincilea Forum social european (FSE) şi s-a desfăşurat fără incidente majore, relatează AFP.

Parada a început la ora 13.00 GMT (16.00 ora României), la Rosengaard, o suburbie a Malmo, şi s-a încheiat câteva ore mai târziu, în centrul celui de-al treilea oraş ca mărime din Suedia. Marşul, care a reunit 10.000 de manifestanţi potrivit lui Melima Lucic, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Malmo, şi 13.500 potrivit organizatorilor, a fost una dintre cele mai importante demonstraţii din ţara scandinavă. Câţiva membri ai Black Blocks, un grup de acţiune violentă, au aruncat cu sticle în maşinile de poliţie la încheierea manifestaţiei, dar nici un incident major nu a fost denunţat. FSE de la Malmo s-a desfăşurat sub sloganul "O altă Europă este posibilă" şi cuprinde 250 de seminarii şi 400 de activităţi culturale, la iniţiativa a 850 de asociaţii, organizaţii neguvernamentale, sindicate şi alte reţele.