Magnatul Stanley Ho (98 de ani), cel care a condus transformarea teritoriului Macao în cea mai profitabilă destinație de jocuri de noroc din lume, a murit marți la Hong Kong, anunță New York Times.

În construirea imperiului său, Ho s-a luptat uneori și, mai des, a negociat și a colaborat cu puterile care l-au amenințat, inclusiv cu japonezii care i-au ocupat țara în timpul celui de-al doilea război mondial, cu bandele criminale chineze cunoscute drept triade, cu guvernul comunist din China și cu antreprenorii din industria jocurilor de noroc din Statele Unite care au căutat să transforme Macao în „Las Vegas-ul Asiei”.

Ho a adunat o avere a familiei pe care Bloomberg a estimat-o la peste 12 miliarde de dolari în 2017. El a deținut sau a manageriat 20 de cazinouri și companii conexe. Ani întregi, firmele sale au reprezentat peste 70 la sută din veniturile fiscale din Macao.

La fel ca mulți antreprenori chinezi, Ho, tatăl a 17 copii, a personificat, de asemenea, potențialele capcanele cu care se confruntă companiile controlate de familii spre sfârșitul vieții fondatorilor lor. Ultimii săi ani au fost marcați de dispute publice între cei 14 copii supraviețuitori și patru soții.

La începutul anului 2011, în timp ce domnul Ho se recupera în urma unei operații cerebrale, familiile celor de-a doua și a treia soții au luptat pentru controlul afacerii sale.

Stanley Ho Hung Sun s-a născut pe 25 noiembrie 1921, într-o familie din Hong Kong a cărei avere s-a risipit în timpul crizei din anii 30. Bunicul său a fost un intermediar în afaceri, pentru Jardine Matheson, casa de trading britanică, în relațiile dintre China și Hong Kong.

Tatăl său a lucrat pentru Sassoon, o altă casă britanică de trading, s-a mutat în perioada anilor 1930 în Asia de Sud-Est, lăsându-și familia săracă. În 1941, japonezii au ocupat Hong Kong, forțându-l pe tânărul Stanley să renunțe la facultate și să fugă cu alți refugiați în Macao.

În Macao, Ho a fost angajat ca funcționar de o firmă de import-export japoneză. Angajatorii săi au fost atât de impresionați decapacitatea sa de afaceri, încât l-au făcut partener în 1943, la 22 de ani.

Ho a făcut avere din contrabanda cu articole de lux în timpul celui de-al doilea război mondial, în timp ce a colaborat cu japonezii. Ulterior, Ho a pretins că japonezii l-au plătit în produse alimentare, pe care le-a distribuit locuitorilor înfometați din Macao.

Dar a folosit o mare parte din încasările din contrabandă pentru a începe o companie de construcții, care a câștigat o avere în perioada războiului.

În industria jocurilor a intrat la începutul anilor 60, și a obținut dreptul exclusiv de a deține cazinouri în Macao după ce a prmis autorităților portugheze că va promova turismul și va dezvolta infrastructura.