În aceste zile se vorbeşte tot mai mult despre implicarea Uniunii Europene în problema zonei Mării Negre şi de susţinerea pe care este hotărâtă să o acorde acestei regiuni pentru a-i asigura stabilitatea şi prosperitatea economică. Occidentalii au mai descins în zona Mării Negre prin anul 1856, când Marea Britanie şi Franţa au încercat să elibereze zona de sub influenţa turcească. Prin instalarea Comisiei Dunării la Sulina, deschiderea Gurilor Dunării şi a Mării Negre au venit şi efectele pozitive asupra României.
A fost primul pas, chiar dacă mai îndepărtat spre unirea dintre Moldova şi Ţara Românească. Implicarea occidentală în regiune a avut rolul de a deschide drumul spre modernizare, iar ţara s-a bucurat atât cât s-a putut de o lungă perioadă de stabilitate. Marea Neagră a încetat să mai fie o zonă democratică şi liberă în anul 1936, când Rusia şi Turcia au impus Tratatul de la Montreux, care a transformat Marea Neagră într-o zonă de parteneriat despotic între ruşi şi turci.
După 2004, odată cu aderarea României şi Bulgariei la NATO şi Uniunea Europeană, se poate spune că Occidentul a revenit la Marea Neagră. Interesele în această regiune sunt diverse, pornind de la controlul rutelor şi resurselor energetice până la transformarea Mării Negre într-o zonă de deschidere dinspre Asia Centrală. Tot ca acum un secol, ţara noastră se află într-o perioadă de stabilitate şi securitate şi încearcă să avanseze pe drumul modernizării.
La ora actuală se poate spune că România se află doar la statutul de ţară riverană la Marea Neagră şi nimic mai mult. O altă incapacitate a Bucureştilor este legată de lipsa unei bune reprezentări instituţionale în capitala Uniunii Europene - Bruxelles.
Pe de altă parte, mai există şi unele provocări din zona Mării Negre care nu prea ne cad bine la stomac (atacurile Chişinăului şi situaţia din Transnistria). Cu toate acestea, politicienii de pe Dâmboviţa nu se grăbesc să administreze doza de medicament necesară. Parcă vor să lase situaţia să agonizeze. Dar nu prea credem că vor, sunt mai mult incapabili. Există şi situaţii în care proiectul occidental nu este pe deplin acceptat, cum ar fi cazul Bulgariei, care joacă la două capete, tinzând să aleagă varianta rusească a rutelor energetice la Marea Neagră.
Lăsând toate la o parte, România ar trebui să profite de această implicare a Uniunii Europene în această regiune, deoarece la est se ridică un imperiu, care niciodată nu ne-a fost favorabil, iar dacă o luăm spre acea direcţie s-ar putea să nu rezistăm.