Lituania: Conservatorii, în frunte la alegerile legislative
Opoziţia conservatoare s-a plasat în frunte la alegerile legislative din Lituania la sfârşitul celui de-al doilea tur desfăşurat duminică, în faţa social-democraţilor la putere, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea voturilor în 45 dintre cele 68 de birouri de vot şi publicate de comisia electorală naţională.
Conservatorii conduşi de fostul prim-ministru Andrius Kubilius au obţinut la sfârşitul celor două tururi un total de 44 de locuri din cele 141 ale parlamentului de la Vilnius. Social-democraţii, conduşi de actualul prim-ministru Gediminas Kirkilas, au obţinut 26 de locuri.
Pe a treia poziţie se plasează un nou venit pe scena politică lituaniană, Partidul reînvierii naţionale, cu 16 locuri. Această formaţiune este în faţa partidului populist Ordine şi Justiţie /15 locuri/ al fostului preşedinte Rolandas Paksas, destituit în 2004 pentru o afacere de corupţie. Partidul muncitoresc, o altă formaţiune populistă situată mai la stânga, obţine zece locuri.
Alte două partide de dreapta, Mişcarea Liberală şi Uniunea Liberală, obţin respectiv 11 şi 8 locuri. Ele sunt privite ca aliaţi potenţiali ai conservatorilor. Deşi s-au plasat în frunte la scrutin, scorul conservatorilor nu le va permite să guverneze singuri şi vor fi nevoiţi să formeze guvernul dintr-o coaliţie din mai multe partide, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna după ce Lituania şi-a recăpătat independenţa în 1991.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.