Legea ungară a presei nu va fi modificată
Ungaria, care deţine de la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE), îşi menţine legea controversată privind presa, a afirmat un oficial ungar, în pofida unui val de critici, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi la care Franţa s-a alăturat ieri, transmite AFP. "Nu trebuie modificată o lege ungară doar pentru că ea este vizată de critici străine", a declarat ieri dimineaţă secretarul de stat pentru Comunicare, Zoltan Kovacs, la postul naţional de radio MR. "Înainte de a critica, să aşteptăm să vedem cum funcţionează această lege, nu avem nicio îndoială că ea va fi la înălţimea încercărilor", a adăugat el.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.