Lech Walesa a fost spitalizat şi îşi anulează o vizită în România
Liderul istoric al sindicatului Solidaritatea şi fostul preşedinte polonez Lech Walesa, în vârstă de 67 de ani, a fost spitalizat la Gdansk (nord) pentru probleme gastrice şi febră, fiind nevoit să îşi anuleze vizitele prevăzute în Italia şi România, relatează AFP. "De marţi mă simt rău. Am febră 39 de grade, probleme gastrice, frisoane. Ieri după-amiază am decis să merg la spital", a declarat Lech Walesa pentru AFP. "Sunt sub perfuzie. Medicii au reuşit să îmi scadă febra, dar nu au reuşit să îmi pună încă un diagnostic şi vor să rămân în spital cel puţin până duminică", a declarat laureatul premiului Nobel pentru Pace în 1983.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.