Kouchner şi Miliband vor "armistiţiu umanitar" în Sri Lanka
Miniştrii de Externe britanic şi francez, David Miliband şi Bernard Kouchner, au ajuns ieri la Colombo, capitala statului Sri Lanka, pentru a încerca să obţină un "armistiţiu umanitar", a declarat un oficial francez citat de AFP.
Miliband şi Kouchner au ajuns cu avionul în jurul orei locale 06.00 (03.00 ora României), pe aeroportul din capitala statului, potrivit purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Eric Chevallier. Omologul lor suedez, Carl Bildt, care trebuia să efectueze la rândul său această vizită, nu a primit aprobare pentru a intra în ţară. Vizita comună a şefilor diplomaţiei britanice şi franceze constituie cea mai importantă deplasare internaţională în Sri Lanka, de la lansarea, la începutul lui ianuarie, a ofensivei "finale" a armatei împotriva rebelilor Tigrilor pentru eliberarea Eelamului tamil (LTTE). Miliband şi Kouchner vor "reitera apelurile comunităţii internaţionale la încetarea focului, respectarea dreptului internaţional umanitar şi protecţia civililor", a precizat Ministerul francez de Externe. Cei doi au discutat cu omologul lor, Rothida Bogollagama, programul incluzând şi o deplasare la Vavuniya, în nordul ţării, unde trăiesc 200.000 de refugiaţi, care au părăsit zona de război în ultimele luni. Potrivit ONU, peste 100.000 de persoane au fugit din această regiune de conflict, în nord-est, de la începerea, la 20 aprilie, a exodului masiv al civililor tamili.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.