Kosovo - independent, ONU - ignorat
Crearea noului stat kosovar a avut loc în afara unei decizii a Consiliului de Securitate, iar ONU şi-a dovedit incapacitatea de a ajunge la o rezolvare prin negocieri a problemei. Ba mai mult, organizaţia a fost complet ignorată în momentele cheie chiar de membri importanţi ai săi care chiar şi-au trimis la Pristina misiuni care să-i asiste pe liderii kosovari să redacteze constituţia, codul penal şi să configureze primele elemente ale administraţiei locale. Consecinţa cea mai importantă a independenţei Kosovo şi care a devenit evidentă pentru multă lume este că acest moment va alimenta multe dintre aspiraţiile de independenţă ale unor regiuni din Europa şi din întreaga lume. S-a observat că, pentru prima oară, ONU nu a reacţionat în faţa independenţei, şi asta indiferent de condiţiile în care a fost obţinută. De asemenea, s-a observat că ONU nu mai contează, nici cadrul juridic internaţional. Este, se pare, de ajuns să ai sprijinul câtorva state puternice şi astfel poţi face tot ce-ţi trece prin cap, cu ignorarea totală şi în dispreţ faţă de legislaţia şi dreptul internaţional. Cam la asta se reduce în prezent comunitatea internaţională. Se pune întrebarea cui îi foloseşte această situaţie. Avantaje există pentru mai mulţi jucători ai scenei internaţionale. Actualul blocaj în care se află ONU denotă că este cazul să se ia măsuri. Poate ar trebui să apară noi actori care să dea o mână de ajutor ONU în asigurarea securităţii globale sau să nu mai fie nevoie de aprobarea Consiliului de Securitate pentru a interveni în situaţii problematice. Poate acesta este sensul negocierilor care se pare se poartă între ONU, NATO şi UE pentru semnarea unui protocol de intenţii privind posibila delegare a controlului direct asupra unor misiuni de menţinere a păcii în condiţiile în care celebrele „Căşti albastre" s-au dovedit a fi un fiasco şi o risipă de fonduri. Este evident că atât NATO, cât şi UE pregătesc o asemenea forţă de reacţie rapidă care să acţioneze în afara teritoriului său de competenţă.
Dacă se poate obţine independenţa doar prin acordul unor state puternice, atunci şi opusul este valabil. De exemplu, arma principală a ONU în cazul unor state care încalcă legislaţia internaţională este embargoul şi sancţiunile. Din momentul în care un grup de state hotărăsc soarta statelor este clar că toate aceste embargouri şi sancţiuni nu vor valora nici cât hârtia pe care sunt tipărite dispoziţiile.
Ultima consecinţă poate reprezenta ceea ce SUA doresc de mai mult timp şi anume o reformă structurală a ONU sau chiar o împărţire a sferelor de influenţă la nivel planetar cu o nouă jurisdicţie a relaţiilor internaţionale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.