Invazia rusă în Georgia a avut darul de a pune pe jar Occidentul şi restul spaţiului ex-sovietic, mai ales Ucraina. Şi asta pentru că Ucraina are toate "şansele" pentru a deveni următoarea potenţială zonă de criză. Dorinţa tot mai acută a Kievului de a accede în structurile nord-atlantice deranjează din ce în ce mai mult Kremlinul.

O eventuală intrare a Ucrainei în NATO ar avea consecinţe strategice pe termen lung şi ar spulbera visul rusesc de creare a unei Uniuni Slave formată din Rusia, Belarus şi Ucraina, vis care mai stăruie încă în minţile multora de la Moscova. Nu trebuie neglijat faptul că aderarea Ucrainei la NATO va duce cu siguranţă la creşterea producţiei militare a Rusiei, Kievul devenind automat o ameninţare majoră, cu graniţă comună cu Federaţia Rusă. Moscova are multe mijloace la dispoziţie pentru a pune presiune pe Ucraina, în afara celei militare. Kievul este dependent de energia rusească, iar poziţia sa antirusă se reflectă în preţul pe care îl plăteşte pe această energie care a crescut de trei ori faţă de nivelul de acum patru ani, iar Moscova are în vedere dublarea acestui preţ. Rusia de fapt urmăreşte să obţină controlul asupra conductelor de petrol ale Ucrainei, prin transferul acestora unei companii mixte, fapt ce i-ar permite să controleze toate operaţiunile energetice din Ucraina. Belarusul a căzut deja victima acestei strategii. O altă durere de cap pentru Kiev este flota rusă staţionată în portul Sevastopol din Crimeea. Ucraina, în vremurile de prietenie cu Rusia, a acordat Moscovei dreptul de a-şi menţine flota pe poziţii până în 2017. Acum Kievul vrea cu orice preţ să înceapă tratative cu Rusia în vederea retragerii flotei. Bineînţeles, Kremlinul se face că nu aude şi se eschivează, ba chiar ameninţă că va folosi flota ca mijloc de presiune asupra Ucrainei. În ceea ce priveşte Occidentul, acesta are tot interesul de a sprijini democraţia ucraineană şi integrarea euroatlantică a Kievului. Din conflictul cu Georgia s-a văzut foarte bine că Occidentul nu poate opera deloc prea bine în zonele unde Rusia are interese strategice, iar o ţară din această regiune, care de bună voie doreşte o apropiere de Vest, reprezintă pentru Europa şi SUA un dar de la Dumnezeu, din perspectiva de a nu permite Rusiei să facă ce vrea, tot ce vrea şi la orice oră, acţiuni care au un impact global. Totuşi, aderarea Ucrainei la NATO pare un deziderat destul de greu de înfăptuit, dar nu imposibil. Oricum, momentul actual nu pare a fi tocmai potrivit pentru discuţii concrete despre aderarea Ucrainei la NATO. Ar însemna pur şi simplu să calci un monstru furios pe coadă, iar efectele acestei strategii nu vor fi plăcute. Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili ştie cel mai bine.