Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, a fost audiat ieri de un judecător al Tribunalului Penal Internaţional (TPI), care a criticat "ritmul lent" de pregătire a procesului la trei luni după arestarea suspectului, informează AFP.

Radovan Karadzici, în vârstă 63 de ani, a criticat modul în care procurorii îi transmit documentele necesare apărării, pe care o va asigura singur. Karadzici a anunţat că a primit luni doar o traducere în limba sârbă a versiunii modificate a actului de acuzare, depusă în urmă cu o lună de procuror. În cursul audierilor, care au durat 20 de minute, judecătorul a criticat "ritmul lent" al procedurilor. "Au trecut trei luni şi nu am avansat deloc", a spus judecătorul, procurorii promiţând că vor prezenta documente foarte importante până la sfârşitul săptămânii. O nouă audiere este programată la 20 ianuarie. Karadzici pledează nevinovat la 11 capete de acuzare privind genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.