Julia Gillard revendică dreptul de a forma un Guvern
Premierul laburist australian, Julia Gillard, a declarat că doreşte să formeze un Guvern, în condiţiile în care nici partidul său, nici opoziţia conservatoare nu au obţinut o majoritate în Parlament şi trebuie să convingă micile partide să se alieze cu ei. Devenită, în iunie, prima femeie premier din istoria Australiei, după ce l-a îndepărtat pe Kevin Rudd de la conducerea Partidului Laburist, Gillard, în vârstă de 48 de ani, revendică dreptul de a forma un Guvern în urma alegerilor legislative de sâmbătă, subliniind avansul laburiştilor faţă de conservatori, ca număr de voturi.Partidul Laburist a obţinut 50,7 la sută din sufragii, faţă de 49,3 la sută pentru conservatori, după numărarea a 75 la sută din voturi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.