Vicepreşedintele american, Joe Biden, s-a angajat sâmbătă, în numele noii administraţii de la Washington, să adopte "un ton nou" faţă de comunitatea internaţională, avertizând însă că Statele Unite vor cere în schimb eforturi suplimentare din partea partenerilor lor, relatează AFP.

"Vin în Europa în numele unei noi administraţii, decise să instaureze un ton nou, nu numai la Washington, ci şi în relaţiile Americii cu restul lumii", a spus Biden, în primul său discurs important de politică externă şi de securitate, susţinut la Conferinţa pentru securitate de la Munchen. "Vom practica dialogul. Vom asculta. Ne vom consulta. America are nevoie de restul lumii tot aşa cum, cred, şi restul lumii are nevoie de America", a spus Biden. Pentru a demonstra bunăvoinţa americană, Biden a salutat "o deplină participare a Franţei la NATO, dacă aceasta va fi dorinţa Franţei". Biden a dat asigurări că Statele Unite vor da un exemplu în lupta împotriva încălzirii climatice, dar a cerut şi cooperare internaţională în faţa crizei financiare. Vicepreşedintele american a transmis un mesaj şi Rusiei. "În ultimii ani am asistat la o derivă periculoasă în relaţiile dintre Rusia şi membrii alianţei noastre", a spus Biden. "A venit momentul să apăsăm pe butonul de repornire şi să reanalizăm numeroasele domenii în care putem şi trebuie să colaborăm", a spus el.