Justiţia italiană a emis, joi seară, mandate pentru arestarea celor doi militari americani acuzaţi de violarea unei românce în oraşul Vicenza. Potrivit presei italiene, cei doi militari au fost preluaţi joi după-amiază de carabinierii italieni. Aceştia vor fi judecaţi în Italia.

Cei doi militari americani - Gray Gerelle Lamarcus şi Edil Mc Cough (amândoi în vârstă de 21 de ani) - sunt staţionaţi la baza militară Del Din, situată în apropierea oraşului Vicenza (regiunea Veneto, nordul Italiei). Cei doi sunt acuzaţi de tâlhărirea, lovirea şi violarea unei românce în vârstă de 24 de ani, care era însărcinată în şase luni, în oraşul Vicenza. Din cauza agresiunii, românca, prezentată drept prostituată, riscă să piardă sarcina şi este internată într-un spital din San Bortolo, în apropiere de Vicenza. Potrivit presei italiene, Statele Unite solicită repatrierea celor doi militari americani pentru a fi judecaţi de o instanţă americană, dar s-a decis judecarea lor în Italia. Primarul din Vicenza, Achille Variati, i-a cerut ministrului italian al Justiţiei, Andrea Orlando, să intervină pentru a opri extrădarea celor doi militari în Statele Unite, amintind că unul dintre suspecţi a fost acuzat şi de violarea unei minore italience. Unul dintre agresori a încercat să se sinucidă după comiterea agresiunii, fiind internat în prezent. Agresiunea a avut loc la jumătatea lunii iulie. Românca în vârstă de 24 de ani, care s-ar fi prostituat, a fost abordată de cei doi militari americani, a fost urcată într-o maşină, dusă pe un câmp, unde a fost bătută, violată şi abandonată. Mai mulţi politicieni italieni, inclusiv o eurodeputată, au făcut presiuni ca acest caz să se judece în Italia, , considerând inacceptabilă solicitarea americană ca cei doi să fie transferaţi în Statele Unite. "Nu cred că este admisibilă solicitarea armatei americane de a-i judeca în ţara lor pe cei doi militari care au violat şi bătut o femeie însărcinată, mai ales că unul dintre suspecţi a fost anchetat şi pentru violarea unei minore", afirmă eurodeputata Alessandra Moretti.