Autorităţile israeliene au hotărât să prelungească cu 20 de ani interdicţia de acces la arhivele guvernamentale, perioadă care a ajuns, astfel, la 70 de ani, au anunţat miercuri surse oficiale, citate de AFP. Documentele vizate privesc în special armata şi serviciile secrete din perioada primelor două decenii ale existenţei statului israelian, creat în mai 1948. "Aceste arhive vor continua să fie clasificate, de teama unor atingeri aduse vieţii private a persoanelor menţionate sau rudelor acestora", a declarat directorul Arhivelor Naţionale israeliene, Yehoshua Freundlich.