Israelul îşi închide punctele de trecere cu Gaza
Ministrul israelian al apărării Ehud Barak a ordonat, marţi, închiderea punctelor de trecere între Israel şi Fâşia Gaza la scurt timp după un tir de rachetă al unor activişti palestinieni contra Israelului în violarea unui armistiţiu fragil în vigoare de patru luni.
Punctele de trecere spre teritoriul palestinian controlat de islamiştii Hamas, prin care tranzitează mărfuri destinate celor 1,5 milioane de locuitori, au fost închise pentru o durată nelimitată începând de ieri dimineaţă, a declarat purtătorul de cuvânt al ministrului, citat de AFP şi AP. Această decizie a fost luată după ce o rachetă trasă de activişti palestinieni a căzut într-un câmp la sud de oraşul Ashkelon (sudul Israelului) fără să facă victime sau pagube, potrivit poliţiei israeliene. Este prima rachetă trasă din Fâşia Gaza după mai mult de o lună. Ca răspuns la tirurile de rachete, Israelul a închis temporar în trecut toate punctele sale de trecere cu Gaza.
Fiecare parte o acuză pe cealaltă de nerespectarea acordurilor armistiţiului, Hamas cerând ca Israelul să pună capăt blocadei sale a teritoriului palestinian, în timp ce statul evreu acuză mişcarea islamistă că profită de această perioadă de calm precar pentru a se reînarma.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.