Se ştie că Iranul este important pentru Rusia şi planurile sale, iar Moscova are un singur scop: acela de a trage sforile în republica islamică. Pentru Kremlin, un Iran aflat în conflict cu Occidentul şi izolat pe scena politicii şi economiei internaţionale reprezintă raiul pe Pământ, în condiţiile în care, în acest mod, resursele energetice ale Iranului devin indisponibile pentru Occident.

Astfel, Rusia are posibilitatea de a se juca în special cu Europa în ceea ce priveşte domeniul energiei, fiind la ora actuală singura care alimentează continentul. Deci, îşi poate impune regulile proprii şi în principiu poate face ce vrea. Iar Rusia nu doreşte altceva decât o Europă dependentă de resursele sale energetice, pe care să o manipuleze aşa cum are chef. Statele Unite, care tot timpul au pisat Iranul în legătură cu programul său nuclear şi au ameninţat cu intevenţii militare şi sancţiuni economice draconice, par acum să-şi dea seama de faptul că în faţa expansiunii Rusiei are nevoie de avantajul pe care îl poate aduce Iranul. Mai mult, pentru a „elibera" Europa de sub dictatura energetică a Rusiei, e nevoie de construcţia de conducte care să aducă gaz şi petrol dinspre zona iraniană. Dar nu se poate face asta, atât timp cât ameninţi că arunci în aer chiar ţara care te poate scăpa de politicile practicate de ruşi cu bâta bolşevică.
Până la criza georgiană din această vară, Washingtonul era preocupat doar cum să excludă Iranul din tot ceea ce se poate exclude. Odată cu criza georgiană, Rusia a devenit de necontrolat, ameninţătoare pentru multe state din jur şi imprevizibilă. Ca urmare, SUA au început să ia în considerare faptul că ar fi mai productiv şi mai stringent în a înfrunta Rusia şi a elibera Europa din strânsoarea Moscovei, decât pedepsirea Iranului pentru programul său nuclear, care de altfel nici nu s-a dovedit că există cu adevărat. Washingtonul va trebui să accepte construirea de conducte care să livreze şi resurse iraniene, dacă doreşte să pună stavilă implicării Rusiei tot mai adânc în politica energetică mondială. Trebuie spus că, în urmă cu un an, Vladimir Putin, în timpul unei vizite la Teheran, nu a urecheat Iranul pentru programul nuclear, ci a oferit sprijin în faţa presiunilor americane, cu condiţia ca Iranul să stea deoparte de conductele construite de occidentali în regiune. Numai că nici iranienii nu sunt proşti şi, spre nemulţumirea Rusiei, au şi ei creier şi ochi. După criza georgiană şi expansionismul rusesc tot mai agresiv, Teheranul a început să-şi dea seama de pericolul rusesc şi de incapacitatea dovedită a ruşilor de a coopera cu alte state. Ruşii nu sunt în stare să coopereze, ei fac presiuni, absorb resurse, pun talpa pe gâtul altora şi iau cu forţa sau prin şantaj, ameninţări şi intimidări. Pentru că e în fiinţa lor şi altceva nu vor. De când Iranul s-a opus presiunilor ruse de a acapara şi mai mult din zona Mării Caspice, Teheranul a început să se teamă că Rusia va încerca, peste noapte, să ia ce vrea cu forţa armată. Unde mai pui că nici cooperarea oferită de ruşi nu vine aşa, de ochi frumoşi, ci cu un preţ - şi anume baze militare ruseşti care să împânzească întreaga republică. Iar iranienii îşi aduc foarte bine aminte că Stalin a încercat la vremea sa să smulgă două provincii iraniene din trupul ţării, aşa cum s-a întâmplat în Georgia. Deci, SUA au în prezent o mare şansă de a implica Iranul în acţiunile sale din zonă şi de a purta noi negocieri cu Teheranul care acum priveşte foarte precaut ca nu cumva un cuţit rusesc să i se înfigă în spate. Un Iran care va coopera cu SUA, permiţându-i-se o şi mai mare libertate în domeniul nuclear, este soluţia ideală pentru ca Washington să oprească expansiunea energrtică rusească, pentru că niciodată nimic bun nu a venit dinspre Rusia.