Iranienii nemulţumiţi de un discurs al lui Nicolas Sarkozy
Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul francez la Teheran, pentru a protesta faţă de afirmaţiile preşedintelui Nicolas Sarkozy, care a declarat că este imposibil să discute direct cu omologul său iranian, Mahmoud Ahmadinejad.
Ambasadorul Bernard Poletti a primit, miercuri, un avertisment "privind consecinţele în relaţiile dintre cele două ţări a repetării unor astfel de declaraţii necugetate din partea unor responsabili francezi", a anunţat ieri televiziunea iraniană. Protestul a fost determinat de un discurs susţinut de preşedintele francez în data de 8 decembrie, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Sarkozy a apreciat că este "imposibil să strângi mâna cuiva care a îndrăznit să spună că Israelul trebuie şters de pe hartă". Sarkozy a declarat şi că Ahmadinejad "nu reprezintă întreaga putere din Iran şi încă şi mai puţin (...) populaţia iraniană". Ahmadinejad este boicotat de mulţi lideri străini, în principal din cauza declaraţiilor sale privind Holocaustul, pe care îl consideră "un mit", şi a celor referitoare la Israel, pe care l-a descris drept "tumoare canceroasă" sau "microb murdar", cerând ca acesta "să dispară".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.