Viiturile generate de ploile abundente au provocat moartea a 26 de persoane şi au distrus mii de case în nordul Pakistanului, au anunţat joi autorităţile, plasate în alertă la doi ani de la inundaţiile devastatoare care au afectat o parte a ţării.

În partea din Kashmir administrată de Pakistan (nord-est), "cel puţin 17 persoane au murit şi alte nouă au fost rănite" în inundaţii şi alunecări de teren începând de duminică, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Chaudhry Abdul Majeed, premierul acestei regiuni semiautonome. Ploile puternice au provocat moartea a nouă persoane în ultimele zile în provincia Khyber Pakhtunkhwa (nord-vest), potrivit oficialilor locali. Serviciile de meteorologie anticipează ploi puternice în următoarele trei zile, iar echipele de salvare sunt pregătite, a declarat Irshad Bhatti, purtătorul de cuvânt al serviciilor pakistaneze de gestionare a catastrofelor naturale. Premierul Raja Pervez Ashraf le-a cerut joi serviciilor de urgenţă şi administraţiilor provinciale şi federale să rămână în "stare de alertă" în următoarele zile, potrivit unui comunicat al serviciilor de presă. În vara lui 2010, Pakistanul a cunoscut cele mai grave inundaţii din istorie, cu 21 de milioane de persoane sinistrate şi zece miliarde de dolari pagube sau pierderi.