Inundaţii şi evacuări de-a lungul frontierei germano-poloneze
Oraşul german Goerlitz, era parţial inundat ieri, după ce un baraj a cedat, în apropiere de Radomierzyce, în Polonia. "În câteva ore, asupra oraşului a venit o viitură, fără să putem face ceva pentru a ne pregăti în acest sens", iar nivelul apelor râului a crescut cu şapte metri, a declarat primarul Michael Wieler. Peste 1.000 de persoane, au fost evacuate, din acestă regiune sud-estică a ţării. La 40 de kilometri în amonte, o parte a oraşului Zittau era, de asemenea, inundată, iar precipitaţiile continuau să cadă. Trei persoane au murit înecate într-o pivniţă, în timpul unor ploi torenţiale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.