Insula Sumatra: Mii de persoane prinse sub dărâmături
Cel puţin 75 de persoane au murit în urma cutremurului de 7,9 grade produs ieri în regiunea indoneziană Padang, pe Insula Sumatra, a anunţat vicepreşedintele indonezian Jusuf Kalla, citat de AFP. Bilanţul seismului din Indonezia ar putea depăşi cifra de 1.000 de morţi, anunţă şeful celulei de criză înfiinţată de Ministerul Sănătăţii, Rustam Pakaya. Autorităţile au precizat că mii de persoane se află sub dărâmături.
Puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,9, produs ieri în largul insulei indoneziene Sumatra, a distrus clădiri, poduri şi a provocat incendii, fiind resimţit în întreaga regiune, unele clădiri înalte din Singapore, la aproximativ 440 de kilometri, fiind evacuate, relatează Sky News. A fost emisă o avertizare regională de tsunami, a anunţat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific şi Agenţia meteorologică din Japonia. "Sute de case au fost avariate de-a lungul drumului. Sunt unele incendii, poduri prăbuşite şi există o panică extremă aici, poate şi pentru că s-au spart conducte de apă şi străzile au fost inundate", a declarat un martor din Padang. Padang, capitala provinciei indoneziene Sunatra de Vest, se află pe una dintre cele mai active falii de-a lungul Cercului de Foc, unde placa tectonică indo-australiană o întâlneşte pe cea eurasiatică. Geologii au avertizat de mult timp că Padang, având o populaţie de 900.000 de locuitori, ar putea fi distrus de un cutremur de proporţii, din cauza locaţiei sale. "Întregul oraş s-ar putea scufunda", după un tsunami provocat de un cutremur cu o magnitudine de 8,9, avertizase în cursul acestui an Danny Hilman Natawidjaja, un geolog de la Institutul Indonezian de Ştiinţă. În 2004, un cutremur în largul nordului insulei indoneziene Sumatra a declanşat un tsunami catastrofal, care a provocat moartea a peste 200.000 de persoane în mai multe ţări din Asia, printre care 168.000 în Indonezia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.