India - Zece morţi în trei accidente feroviare
Cel puţin zece persoane au murit şi alte 50 au fost rănite sâmbătă, în trei coliziuni feroviare separate produse în nordul Indiei, relatează AFP.
Primul incident a avut loc la circa 250 de kilometri de Lucknow, capitala statului Uttar Pradesh, unde un tren expres a intrat în coliziune cu un tren de pasageri care staţiona, provocând rănirea a zece persoane, dintre care trei se află în stare gravă. Zece persoane au murit într-o coliziune asemănătoare, produsă după 45 de minute la 80 de kilometri sud-vest de Lucknow. "Treizeci şi şapte de persoane au fost transportate la spital, iar 12 dintre ele se află în stare critică", a declarat un reprezentant al poliţiei locale. Ambele trenuri circulau cu viteză redusă, din cauza ceţii dense din zonă, a precizat un oficial din cadrul Căilor ferate indiene. La bordul celor patru trenuri implicate în primele două accidente se aflau aproximativ 2.000 de pasageri. Cea de-a treia coliziune, între un tren de pasageri şi o locomotivă, s-a soldat cu rănirea a trei persoane şi a avut loc tot în statul Uttar Pradesh, în apropiere de oraşul Allahabad.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.