Un incident minor a avut loc luni la singura centrală nucleară din Ungaria, situată la circa o sută de kilometri sud de Budapesta, însă activitatea uzinei nu a fost întreruptă, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al centralei, citat de AFP. "Tehnicienii care efectuau o serie de lucrări de reparaţii nu au respectat regulile de procedură privind securitatea şi au uitat să închidă uşa unuia dintre compartimente, incident observat imediat de controlori, care au dispus suspendarea lucrărilor de reparaţii", a precizat Istvan Mittler, un purtător de cuvânt al centralei de la Paks.
Potrivit experţilor din cadrul Agenţiei nucleare naţionale, incidentul semnalat face parte din categoria incidentelor minore, de nivel unu, pe o scară internaţională a evenimentelor nucleare (INES) de la unu la opt.