Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte 14 rănite într-un incident armat care a avut loc luni dimineaţă în oraşul slovac Bratislava, anunţă serviciile de urgenţă, citate de AFP. "În incidentul armat care a avut loc la ora 10.00 (11.00, ora României), 20 de persoane au fost rănite, iar şase dintre acestea au murit din cauza rănilor suferite", a declarat Dominika Sulkova, purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă. "Alte 14 persoane, între care un copil de trei ani, au fost spitalizate", adaugă oficialul citat. Poliţia slovacă a anunţat că a declanşat o anchetă.