În Siria, alţi 110 civili ucişi
Cel puţin 110 civili au fost ucişi sau răniţi într-o explozie produsă în urma unui raid aerian asupra unei benzinării din satul Ain Issa, în provincia siriană Raqa (nord), potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).
"Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi alte 83 au fost rănite, dar informaţii neconfirmate menţionează peste 50 de morţi", a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman. "Avocaţi şi militanţi din această zonă au declarat că această explozie a fost cauzată de un raid aerian", afirmase OSDO, organizaţie cu sediul în Marea Britanie, care se sprijină pe o reţea de militanţi, avocaţi şi medici. "Această benzinărie este singura care funcţiona în zonă şi era plină ochi", a declarat un militant din provincie, contactat pe Skype de AFP. "Ea a fost lovită de un avion de luptă", a adăugat acest militant care s-a prezentat drept Abu Muawiya. "Singurul motiv care poate duce la bombardarea acestei benzinării cu un avion de luptă este uciderea cât mai multor persoane", a insistat el. Având în vedere restricţiile impuse presei şi organizaţiilor umanitare din ţară, este imposibil de verificat aceste acuzaţii dintr-o sursă independentă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.